Regulamentul 2026 · World Barista Championship
Campionatul de Barista
Douăsprezece băuturi în cincisprezece minute: patru espresso, patru băuturi cu lapte, patru băuturi de semnătură, câte una din fiecare pentru fiecare dintre cei patru jurați senzoriali. Timpul curge peste tot — de la măcinat până la ultimul cuvânt.
Ce e acest text și ce nu e
Textul de mai jos e o repovestire în română, făcută de chapter, a regulamentului oficial din 2026. Nu înlocuiește documentul original: la concurs contează versiunea în engleză publicată de World Coffee Championships, iar orice neînțelegere se lămurește după ea. Dacă găsești o nepotrivire între ce scrie aici și PDF-ul oficial, PDF-ul are dreptate — și te rugăm să ne scrii.
Național și mondial nu sunt același lucru
Un campionat național nu e o copie identică a celui mondial. Regulamentul însuși spune ce poate schimba un corp de competiție — și ce nu are voie să atingă niciodată: regulile de jurizare și de evaluare. Fiecare pagină are secțiunea „Ce arată altfel la campionatul național”.
Cine poate concura
Campionatele mondiale sunt deschise campionilor naționali ai unui corp de competiție licențiat de World Coffee Events — câte un singur concurent din partea fiecărui corp, în fiecare an. Ca să ajungi acolo, trebuie mai întâi să câștigi acasă.
- Vârsta
- Minimum 18 ani împliniți în ziua în care concurezi, la orice competiție sancționată de World Coffee Events.
- Naționalitatea
- Pașaport valabil din locul pe care îl reprezinți sau acte care dovedesc 24 de luni de rezidență, angajare ori studii — din care o parte să cadă în cele 12 luni dinaintea competiției naționale de calificare.
- O singură țară pe an
- Într-un an competițional concurezi pentru un singur corp de competiție. Dacă ai mai multe cetățenii, alegi una și te califici prin ea.
- Organizatorii nu concurează
- Cine se ocupă de organizarea competiției naționale nu poate concura la ea. Anul se socotește din clipa în care corpul începe să pregătească evenimentul, nu din ziua concursului.
- Juratul nu concurează
- Un jurat nu concurează și un concurent nu jurizează la aceeași competiție, în niciun an, în nicio țară, până se încheie ediția mondială a acelui an. Un jurat care a antrenat sau a dat feedback unui concurent — ca antrenor principal, ca ajutor sau ca simplu consultant — declară conflictul înainte de eveniment. Nedeclararea îl poate costa pe concurent descalificarea.
- Barista de calibrare
- Dacă ajuți la calibrarea juraților pentru un campionat, nu mai poți concura la acel campionat în anul respectiv — nici la național, nici la mondiale. Poți fi barista de calibrare la mondiale exact în anul în care nu te-ai calificat.
- Conflictele de interese
- Se declară la prima ocazie, în orice caz înainte să înceapă competiția. Nedeclararea poate duce la descalificarea persoanei sau la retragerea recunoașterii evenimentului și a rezultatelor lui.
- Cheltuielile
- Corpul de competiție licențiat plătește drumul și cazarea campionului național la mondiale, dus-întors și pe durata concursului. Restul cheltuielilor sunt ale concurentului.
- Candidatura amânată
- Dacă un motiv întemeiat te împiedică să mergi la mondiale, poți cere amânarea cu un an, păstrându-ți titlul de campion național. Politica de Deferred Candidacy e publicată tot pe wcc.coffee. Dacă nu ești eligibil pentru amânare și alegi să nu mergi, corpul poate trimite un înlocuitor, în ordinea clasamentului — acela nu poartă titlul de campion, dar poate câștiga mondialele.
- Înscrierea la mondiale
- Formularul ajunge la campionii naționali cu cel puțin 6 săptămâni înainte de eveniment. Campionatele naționale ținute mai târziu de atât trimit actele în maximum 5 zile de la eveniment; altfel participarea poate fi refuzată.
- Răspunderea de a ști regulile
- Fiecare concurent răspunde personal de citirea și înțelegerea regulamentului și a fișelor de punctaj, fără excepție. Nelămuririle se trimit la compinfo@wcc.coffee înainte de concurs; există și o ședință obligatorie de orientare, unde se pun întrebări.
- Codurile de conduită
- Concurenții semnează Codul de Conduită al concurentului, iar campionii, și pe cel al campionului. Tot atunci se acceptă folosirea numelui și a imaginii, fără plată, în comunicarea evenimentului.
Regulamentele pot fi schimbate oricând din motive de sănătate și siguranță impuse de sală sau de autoritățile locale: dimensiuni de mese, materialul ceștilor, câți însoțitori ai voie în camera de pregătire, program de igienizare. Modificările se anunță pe e-mail înaintea competiției.
Cum decurge concursul
Trei runde: runda întâi, cu toți concurenții; semifinalele, cu 16; finala, cu 6. Punctajele nu se reportează dintr-o rundă în alta — fiecare rundă începe de la zero.
- 44 de minute la stație
- 7 minute pentru așezarea meselor, 15 minute de pregătire, 15 minute de prezentare și 7 minute de strâns. Ești în pătratul de concurs pe toată durata lor.
- Juriul în runda întâi
- 4 jurați senzoriali, 1 jurat tehnic, 1 jurat-șef. Pot fi prezenți și jurați-umbră, care iau notițe, dar nu punctează.
- Juriul în semifinale și finală
- 4 jurați senzoriali și 1 jurat-șef. Nemaifiind jurat tehnic, juratul-șef notează managementul stației și curățenia de la final.
- Team Bar
- În runda întâi fiecare concurent face un schimb la barul de echipă. Echipele se alcătuiesc ținând cont de diversitatea geografică și de rezultatele ultimilor șase ani. Barul de echipă se punctează separat și decide cine intră în semifinale ca wild card.
- Cine merge mai departe
- Primii 15 din runda întâi, plus cel mai bine clasat membru al echipei câștigătoare care nu s-a calificat deja — al șaisprezecelea, wild card. Din semifinale trec primii 6.
Cine nu se prezintă la schimbul de la Team Bar, întârzie peste 5 minute sau nu îl duce până la capăt pierde dreptul la wild card și primește un loc în minus la calculul mediei echipei.
Ce prepari și ce reguli are fiecare băutură
Ordinea categoriilor o alegi tu, dar o categorie trebuie terminată complet înainte de a începe alta — altfel ești descalificat. Elementele băuturii de semnătură se pot pregăti oricând. Toate cele patru băuturi dintr-o categorie se fac din aceeași cafea, cu aceleași ingrediente, aceeași rețetă și aceeași temperatură la grup; cine schimbă deliberat rețeta în interiorul unei categorii ia 0 la experiența gustativă pentru băuturile care se abat. Cafeaua poate diferi de la o categorie la alta. Juratul-șef nu primește nimic de consumat, în afară de apă, și nici aceea nu e obligatorie.
- Espresso
- În jur de 30 ml, dintr-o singură parte a unui portafiltru dublu, într-o extracție continuă. Nimic în afară de cafea măcinată și apă nu intră în portafiltru — altfel 0 pe toate rubricile categoriei. Nicio adăugire după stadiul de cafea verde: fără arome, parfumuri, lichide, pudre. Se servește cu linguriță, șervețel și apă plată nearomată.
- Mașina
- Temperatură între 90,5 și 96 °C, presiune între 8,5 și 9,5 bari. La mondiale poți cere temperaturi diferite pe grupuri; la campionatele naționale se folosește o singură temperatură pe toate grupurile.
- Timpii de extracție
- Între două perechi de extracții, diferența nu poate depăși 3,0 secunde, altfel primești „nu” la rubrica de timp. Se cronometrează numai băuturile servite.
- Crema
- Trebuie să acopere toată suprafața espresso-ului când e servit, fără găuri și fără spărturi.
- Băutura cu lapte
- Un espresso plus lapte spumat la mașina din concurs. Orice lapte comercial nearomatizat, animal sau vegetal, simplu, îndulcit sau nu. Lapte uman — 0 pe toată categoria. Poți combina lapturi comerciale și poți scoate elemente din ele (de pildă prin distilare la rece), dar nu poți adăuga nimic. Aduci ambalajele originale; dacă nu le arăți la cerere, 0 pe toate rubricile senzoriale ale categoriei.
- Fără topping
- Niciun zahăr, condiment sau pudră deasupra băuturii cu lapte — altfel 0 la experiența gustativă. Latte art liber, orice model, sau un cerc alb în mijloc.
- Băutura de semnătură
- Băutură lichidă pe bază de espresso, pe care juratul trebuie să o poată bea. Pregătești minimum 4 espresso, fiecare încorporat în băutura lui, în timpul prezentării; mai puține înseamnă 0 la experiența gustativă pentru băutura afectată. Gustul espresso-ului trebuie să se simtă și să se echilibreze cu restul.
- Ce nu are voie în semnătură
- Alcool, extracte sau derivate de alcool, substanțe controlate ori ilegale — 0 pe toate rubricile senzoriale ale categoriei. Toate ingredientele se declară la cerere, cu ambalajele originale. Asamblarea se face pe loc; pregătirea prealabilă e acceptată doar acolo unde e chiar necesară, ca o infuzie de 24 de ore.
O băutură de semnătură care imită gustul espresso-ului nu ia note mari. Cea care creează o experiență nouă, da.
Ce ți se pune la dispoziție și ce aduci tu
- Mașina de espresso e cea a sponsorului. Nicio altă mașină nu are voie pe scenă. Configurația e fixă: nu se schimbă portafiltre, coșuri, presiune, vârfuri de lance, pietre. Orice modificare poate însemna descalificare, la fel și stricarea echipamentului prin folosire greșită.
- Râșnița e tot a sponsorului — sau un exemplar identic, adus de tine. Nu se deschide și nu se modifică; poți regla granulația și doza din comenzile exterioare. Maximum două râșnițe pentru espresso, altfel 0 la managementul stației.
- Maximum două aparate electrice suplimentare, anunțate organizatorului înainte de sosire. Adaptoarele, convertoarele și prelungitoarele sunt ale tale.
- Aparate cu baterie: oricâte, cu excepția celor care sunt deja echipament sponsorizat.
- Ți se dau: mașină, râșnițe, un knock box, lapte, coș de gunoi, un cărucior de ospătar pentru pregătire și strâns, apă pentru jurații senzoriali și mesele din configurația aleasă.
- Restul e al tău. Ia-ți rezerve: nimeni nu răspunde de ce se sparge pe drum sau pe scenă.
- Nimic lichid și niciun ingredient pe capul mașinii — nici cești cu apă, nici încălzit ingrediente. Sancțiunea e 0 la managementul stației.
- Alegi una dintre cele nouă configurații de stație și decizi dacă jurații stau în picioare sau pe scaune. Masa mașinii nu se mută. Mesele de prezentare stau la cel puțin 30 cm de marginea pătratului.
- Orice altă mobilă sau echipament pus direct pe podeaua pătratului de concurs înseamnă descalificare automată. Singurele excepții: un knock box liber și o treaptă, dacă ai nevoie de ea ca să ajungi la mașină.
- Îmbrăcămintea nu are logouri neaprobate și nu are steaguri. Nu se acordă timp în plus ca să le acoperi.
Cum se dau punctele
- Patru feluri de note
- Da sau nu (1 sau 0); acuratețe 0–3; impresie 0–3; experiență 0–6, cu jumătăți de la 1 în sus. Unele note se înmulțesc cu 2 sau cu 4. Orice 0 trebuie aprobat de juratul-șef.
- Totalul în runda întâi
- Fișa tehnică plus cele patru fișe senzoriale, minus penalizarea de timp. Fișa juratului-șef nu intră în total.
- Totalul în semifinale și finală
- Cele patru fișe senzoriale plus notele de management al stației și de curățenie de pe fișa juratului-șef, minus penalizarea.
- Egalitate
- Câștigă cine are punctajul senzorial mai mare la espresso. Dacă e tot egal, se compară băuturile cu lapte. Dacă și acolo e egal, se compară impresia totală.
- Deșeul de cafea
- Până la 5 g de cafea nefolosită pe categorie e acceptabil. Ca să iei 5 sau mai mult la această rubrică, deșeul trebuie să stea sub 1 g pe categorie. Peste 5 g: 0 puncte. Cafeaua de la băuturile neservite nu se numără, iar o purjare rezonabilă nu e deșeu.
- Laptele irosit
- Cana ar trebui să rămână aproape goală. Se acceptă cel mult 90 ml în total.
- Cârpele
- Minimum trei cârpe curate la începutul prezentării, fiecare cu rostul ei: lancea de abur, coșurile, blatul. Cârpa de pe șorț se numără. Folosirea greșită a cârpelor se penalizează.
- Ce se evaluează la senzorial
- Crema, acuratețea descriptorilor de gust și a celor tactili, experiența gustativă și cea tactilă, atenția la detalii, prezentarea, cunoașterea cafelei și folosirea corectă a echipamentului, impresia totală. Fără descriptori dați cu voce tare, rubricile de acuratețe primesc 0.
- Ce se evaluează la tehnic
- Curățenia la început, purjarea grupului înainte de fiecare extracție, coșul uscat și curat la dozare, deșeul, dozarea și tasarea consecvente, curățarea portafiltrului înainte de introducere, extracția pornită imediat, timpii în variație de 3 secunde, cana goală și curată la început, purjarea și ștergerea lăncii, igiena generală și managementul stației la final.
Impresia totală e rubrica în care juratul cântărește performanța ca întreg: dacă a legat conceptul de băuturi, dacă a spus ceva nou despre cafea, dacă experiența a fost una care contează. Juratul e încurajat să folosească toată scala.
Penalizări și descalificări
- Un punct scăzut pentru fiecare secundă peste cele 15 minute, până la maximum 60 de puncte.
- Peste 16 minute: descalificare. Aceleași reguli se aplică și timpului de pregătire.
- Nu se acordă niciun bonus pentru terminarea mai devreme.
- Descalificare: mobilier suplimentar pe podea; modificarea mașinii sau a râșniței; servirea unei băuturi dintr-o categorie neterminată; indicații primite de la antrenor; obiecte aduse pe scenă de altcineva; absența nemotivată de la ședința de orientare; logouri neaprobate necorectate; oameni neautorizați pe scenă.
- Zero la managementul stației: lichide sau ingrediente pe capul mașinii; apă în ceștile de pe mașină, oricând; depozitare sub mese; mai mult de două râșnițe.
Time-out tehnic: îl ceri cu mâna ridicată, pentru mașină, râșniță sau echipamentul audio-video. Timpul se oprește și se creditează cât hotărăște juratul-șef. Dacă problema vine din echipamentul tău sau din folosire greșită, nu se creditează nimic. Nefamiliaritatea cu echipamentul nu e motiv de time-out, iar diferențele între grupuri se pot reclama numai în timpul pregătirii.
Dacă ai uitat ceva în culise, anunți juratul-șef și te duci singur după el — ceasul nu se oprește. Dacă ți-l aduce altcineva, fie el voluntar, coleg de echipă sau spectator, rămâi fără el sau ești descalificat.
Nimeni nu îți dă indicații cât ești pe scenă. Antrenorul, prietenii, familia nu au voie pe scenă și nu au voie să intervină în competiție; sancțiunea e descalificarea, hotărâtă de directorul de scenă sau de juratul-șef. Publicul are voie să fie zgomotos, atâta timp cât nu încurcă pe nimeni.
Ce arată altfel la campionatul național
- Numărul de runde și de concurenți pe rundă poate varia — semifinalele pot lipsi cu totul.
- Team Bar nu e obligatoriu la nivel național.
- Etapele de calificare pot avea alt format: doi jurați senzoriali în loc de patru, două categorii de băuturi în loc de trei. Finala națională, în schimb, nu se modifică.
- Minimum 6 concurenți la finala națională. Sub acest prag, corpul anunță directorul regional cu cel puțin două săptămâni înainte.
- Mesele pot avea alte dimensiuni, cât mai apropiate de cele indicate, iar zona fără presă poate fi cerc în loc de pătrat.
- O singură temperatură pe toate grupurile mașinii.
- Echipamentul poate fi al altui sponsor; corpul își stabilește singur cerințele dacă are sponsor propriu.
- Reprezentantul WCC e obligatoriu la finala națională, dar nu și la etapele de calificare.
- Regulile de jurizare și de evaluare nu se schimbă niciodată.
Dacă ceva merge prost: contestațiile
Regula de bază: totul se rezolvă pe loc, cât timp oamenii sunt încă în sală. O contestație depusă după ce s-a strâns scena e mult mai greu de arbitrat.
- Primul pas la un campionat național: organizatorul evenimentului și reprezentantul WCC prezent. Problema se discută cu toate părțile și decizia se ia împreună, pe loc.
- Dacă nu ești mulțumit de decizie, completezi formularul de contestație de pe wcc.coffee în maximum 24 de ore de la incident.
- Contestația trebuie să conțină numele tău, data, o descriere clară și scurtă a problemei, ora incidentului, părțile implicate, soluția pe care o propui și datele tale de contact. Fără acestea, nu se ia în discuție.
- O contestație în curs, discutată public înainte de decizie, se respinge.
- La un eveniment național, corpul de competiție face investigația și e contactul principal; reprezentantul WCC e consultat pe partea de reguli și de jurizare. Corpul răspunde în scris.
- Răspunsul final vine în cel mult 30 de zile. Decizia e definitivă.
Textul de mai jos e o repovestire în română, făcută de chapter, a regulamentului oficial din 2026. Nu înlocuiește documentul original: la concurs contează versiunea în engleză publicată de World Coffee Championships, iar orice neînțelegere se lămurește după ea. Dacă găsești o nepotrivire între ce scrie aici și PDF-ul oficial, PDF-ul are dreptate — și te rugăm să ne scrii.
